Eu recunosc ca de foarte multi ani.....probabil 5-6, cand fratele meu era inca micut si dragalas, iar eu alaturi de el traiam bucuria zapezii; in copilarie nu ma bucuram prea tare cand ningea si asta numai datorita baietilor de la scoala, care aruncau cu bulgari in toate fetitele din clasa....iar eu micuta, sufeream ca nu pot in nici un fel sa ripostez :( Acum insa, cand nu mai sunt atacata cu zapada din toate partile, mi-as dori sa ma bucur de iarna, dar normal nu mai am cu cine...fratele a crescut si inafara de calculator nu cred ca mai gaseste ceva amuzant, iar eu parca nu mai tratez frigul cu aceeasi superficialitate din copilarie...
Odata ce crestem devenim cu totii mai prevazatori iar frigul si zapada il percepem ca un adevarat dusman... "vai sa nu inghetam" , "aoleu sa nu racim" gandim inainte de o plimbare in zapada...
Bineinteles ca si peisajul urban nu e unul tocmai apreciat atunci cand totul este acoperit de zapada, traficul numai lejer nu este, partie nu exista, este o adevarata provocare sa traversezi un bulevard :) plus ca nu stii pe unde sa circuli de frica sa nu cada gheata de pe acoperis.. Mai ales daca ne uitam la televizor chiar ne speriem :)
Totusi eu zic sa lasam macar o data toate prejudecatile si frica acasa, sa ne luam cele mai calduroase manusi pe care le avem si cel mai colorat fular si sa mergem in parc pentru un om de zapada sau macar o scurta plimbare cu sania; sa uitam macar pentru o seara de stresul de la servici sau de problemele de acasa si sa redevenim copii...
Un comentariu:
:))
Chiar ieri am fost cu sotul meu in parc, nu am facut oameni de zapada, pentru ca am inghetat instantaneu si abia am facut cateva poze in zapada. Ma intreb cum stateam in copilarie, si chiar in adolescenta cu orele afara si nu inghetam, adevarul e ca au fost si -20 de grade si la temperatura asta nu ai cum sa rezisti foarte mult, dar totusi in copilarie parca nu aveam problema asta.
Trimiteți un comentariu